Banii nu vindecă boala, doar ameliorează simptomele.
John Steinbeck
Niciodată, în copilăria și tinerețea mea, nu mi-am imaginat că voi ajunge să îmi dedic viața (timpul și energia) pentru a proteja Natura. Poate pentru că Natura e un dat și ca pe orice dat, am ignorat-o. Era acolo așa că nu simțeam să fie meritul meu. Iar eu am grijă de lucrurile mele, nu? Natura nu era a mea, deci nu era responsabilitatea mea, deci nu trebuia să am grijă de ea.
Abia mai târziu am conștientizat că Natura îmi oferă TOT ce am nevoie. Nu îmi dau seama dacă această conștientizare vine odată cu maturizarea la toți cei care nu au avut parte de educație în acest sens. Ceea ce mi se pare important e că această conștientizare trebuie să se întâmple, indiferent de moment. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.
Dacă ar fi să mor ACUM, care sunt obiectele de care cineva trebuie să se ocupe, în afară de corpul meu inert? Acela e gunoi. Nu mai trăim în vremea în care cineva să tânjească după obiectele pe care le deținem. Fiecare are propriul său gunoi. Trăim în abundență.
Ce s-a întâmplat când mi-am dat seama că am o responsabilitate față de Natură?
S-a născut în mine dorința uriașă de a o proteja și atenția mi s-a dus automat către problema vizibilă: cantitatea uriașă de gunoaie din jurul meu. Mai întâi am început să adun gunoiul pe cont propriu, aproape obsesiv, indiferent unde eram. Apoi am organizat evenimente de conștientizare a problemei și clean-up-uri în grupuri (vezi #ecoUsubacvatic sau Master the Water), timp în care nu am strâns doar gunoaie ci și imensă frustrare. Oricât de mulți am fi fost, eram doar o picătură în ocean. Strângerea gunoaielor are rostul ei, însă rămâne o activitate (neplăcută) pe termen infinit, atât timp cât continuăm să generăm gunoi. În continuare ridic orice gunoi văd pe lângă mine și îl duc la coșul de gunoi. Dar mai fac și altceva…
Care e soluția în situația asta?
E posibil să nu generăm gunoi? O daaa! E posibil și nu e așa greu pe cât pare. Acum aproape 2 ani mi-am asumat un nou drum în viață. Mi-am dat seama că pot fi mai atentă cu gunoiul pe care îl generez. Mi-am dat seama că în proporție de 99%, gunoiul generat de mine poate fi o resursă, dacă eu am grijă să îl văd așa. Și mi-am dat seama că eu aleg să generez sau nu gunoi la fiecare achiziție pe care o fac. Astfel, am început mai întâi să mă observ pe mine: acțiunile, motivele acțiunilor, nevoile sau dorințele din spatele motivelor, sentimentele din spatele nevoilor sau dorințelor, obiectivele mele s.a.m.d. Mi-am pus întrebări în legătură cu toate dorințele și acțiunile de cumpărare și aruncare. Oare faptul că am o situație financiară bună justifică deciziile mele de cumpărare?
#zerowaste – nimic nu se pierde, totul se transformă
Am auzit termenul de #zerowaste și mi-a atras atenția inițial ca o provocare, nu ca o soluție. Când am început să caut mai multe informații despre acest… stil de viață, mi-a fost foarte dificil să înțeleg despre ce e vorba. Simțeam că am ajuns într-un haos din care ca să ies trebuie să mă întorc din drum. Părea că #zerowaste e un stil de viață rezervat pentru privilegiați și că eu nu am loc în acestă lume curată și luminoasă. Însă… Am avut răbdare. Mi-am făcut din zerowaste un obiectiv pe termen lung și am înaintat pe acest drum cu pași mici, iertându-mă pentru greșelile făcute și învățând din ele. Nu am luat niciodată în considerare abandonul pentru că am știut că strângerea gunoaielor e tratarea simptomelor nu a cauzei.
Am continuat research-ul atât online cât, mai ales, în mine, cu pași mărunți și nesiguri. Am înțeles cei 4 stâlpi majori ai stilului de viață zerowaste și am început să îi implementez în viața mea personală, fără să vorbesc prea mult despre asta. Pentru mine era important să am timp să ascult și să observ atât comportamentele cât și schimbările. Cumpăr din frustrare, din furie, din tristețe, din frică, din mândrie, din nesiguranță, din ego, din răsfăț, din lene, dintr-un gol interior, din răzbunare, din inconștiență? Și da, am cumpărat din toate pozițiile astea risipindu-mi energia, timpul, atenția și banii pe gunoi.
Dacă risipa e simptomul, care e boala?
Lipsa iubirii de sine are ca simptom risipa. Suntem în timpuri de pandemie, diferită de epidemie prin prisma răspândirii la nivel global. Pare că virusul care ne arde plămânii vrea să cucerească cu orice preț. La fel se întâmplă și cu virusul ignoranței care ne împinge, la nivel global, să ne îndopăm viețile și spațiul cu lucruri inutile, de unică folosință. Avem tendința absolut firească să observăm mai degrabă bolile fizice și să ignorăm cu desăvârșire bolile minții și bolile sufletului. Schimbăm cantități uriașe de aer și apă curate, care mențin corpul viu și sănătos, cu obiecte care ne folosesc uneori sub 1 minut. Oare iubirea de sine e să ne asundem fața sau să o îngrijim, să ascundem corpul sau să îl îngrijim? Dacă ne-am iubi cu adevărat, atunci am scăpa de toate obiceiurile toxice. Dacă ne-am iubi cu adevărat ne-am acorda ATENȚIE. Cine suntem noi cu adevărat și ce înseamnă să ne iubim?
Risipa nu înseamnă doar obiecte aruncate. Risipa înseamnă resurse aruncate. Reursele sunt timp (care atenție, nu se mai întoarce niciodată înapoi), energie, atenție, principii, compromisuri, sănătate, spațiu, relații, aer, apă, bani pentru producerea și achiziția obiectelor. Abia apoi vin obiectele propriuzise. Și ele sunt urmate de alte resurse consumate pentru gestionarea lor: timp, energie, atenție, principii, compromisuri, sănătate, spațiu, relații, aer, apa, bani etc.
Boala ignoranței nu ne dă voie să vedem că de fapt noi facem parte din Natură. Trăim într-un sistem simbiotic și risipind resursele care credem că sunt în afara noastră ne risipim, de fapt, pe noi.
Planeta noastră a urmat întotdeauna principiile zerowaste. Timp de milioane de ani, până la era idustrială, risipa nu era un concept în sine pentru că resturile generate de civilizații erau de fapt resurse pentru alte procese. Valoarea lor era recirculată conform legilor naturale. Oamenii trebuie să ia în considerare aceste legi care păstrează echilibrul universal și să le aplice în propriile invenții. Ne-am concentrat mult timp pe colectarea și depozitarea gunoiului (care, by the way, cântărește sute de miliarde de tone și rămâne cu noi pe Pământ). Însă soluția e să nu mai generăm gunoi. Cum? Stabilindu-ne prioritățile și știind ce e cu adevărat valoros.
Pasiunea mea pentru protejarea Naturii s-a născut după ce am descoperit lumea subacvatică. E o adevărată revelație de fiecare dată când deschid ochii sub luciul apei. Cred că Dumnezeu e în fiecare celulă și fiecare atom și mă comport ca atare.
Asociația Barca lui Zoe are ca misiune încurajarea explorărilor subacvatice, bucuria lucrurilor simple și protecția Naturii. Dacă vrei să devii membru al asociației ne poți scrie un e-mail la noi@barcaluizoe.ro