“Cea mai bună metodă de a observa un pește e să devii un pește”
Jacques Yves Cousteau
Și cum ai putea deveni un pește dacă nu coborând în mediul lui natural și devenindu-i companion?
Să faci asta e simplu, însă nu singur. Înainte de orice e nevoie să știi minimele reguli de siguranță și să ai lângă tine un instructor care nu doar să te supravegheze, dar și să te ducă în locurile care merită să fie văzute. Anul trecut, imediat după lansarea pasiunii mele în spațiul public, am avut ocazia să mă scufund în Marea Neagră. Am avut o adevărată surpriză să văd că sub apă nu se ascund doar pești ci o lume întreagă.
Discovery scuba – Scufundarea de amatori
Dincolo de detaliile tehnice, plăcerea mea cea mai mare e să petrec timp în apă, să văd ce se ascunde sub luciul ei și să mă bucur. Așa că am lăsat certificările pentru un moment viitor și am optat pentru discovery scuba din simpla dorință de a cunoaște, chiar și la nivel de amator.
O asemenea scufundare mi-a fost propusă anul trecut de Dive Master Iulian Roșca de la Aqua-Mar Diving Team. Am acceptat cu bucurie. Nu mă mai scufundasem în Marea Neagră. Știam că e săracă în viață subacvatică însă nu aveam idee că poate fi atât de interesantă, în felul ei. Locul de scufundare al celor de la Aqua-Mar Diving Team e chiar lângă Cazinoul din Constanța. Ce m-a impresionat în mod deosebit e sentimentul pe care l-am avut înconjurată fiind de apă alături de niște stabilopozi uriași, acoperiți de alge. Era un peisaj desprins parcă din altă lume. Și adevărul e că lumea de sub apă e alta.
Cum să te pregătești pentru prima scufundare în Marea Neagră?
Sincer, eu nu m-am pregătit. Am rezervat 5 ore pentru această activitate, în condițiile în care doream și să stăm de vorbă despre sporturile subacvatice. Nu mi-am creat niciun fel de așteptări și m-am lăsat ghidată de dive master. Înainte de orice discovery scuba, se face un training cu regulile minime de siguranță și principalele semne de comunicare sub apă care durează aproximativ 45 de minute. Echiparea durează și ea cam o jumătate de oră. Iar scufundarea în sine între 45 minute și o oră. Adâncimea maximă la care se poate ajunge e 6 m.
Pregătește-te pentru după scufundare
După orice scufundare eu mă simt fericită, dar și obosită. Creierul face un efort suplimentar să se acomodeze la această situație nouă. Diferența de presiune înseamnă muncă de adaptare, atât conștientă cât și inconștientă. Atenția permanentă la a respira doar pe gură, regulat și continuu e un alt aspect pe care mintea trebuie să îl proceseze și execute. Iar cantitatea de informație nouă pe care o primești are nevoie de timp și liniște pentru a fi integrată. Așa că, sfatul meu e să nu programezi nimic altceva decît relaxare după o sesiune de discovery scuba. Și bea multă apă, chiar dacă ultima oră ai petrecut-o în mijlocul ei. Bineînțeles, costumul de baie, prosopul și o pereche de flip-flops îți vor fi necesare. Restul echipamentului e asigurat la fața locului.
Cât costă o scufundare pentru amatori?
În România, prețurile pentru un discovery scuba sunt între 150 și 250 lei, în funcție de școală. Am făcut o listă a școlilor de diving din România. Nu le include pe toate (dacă descoperi una nouă, chiar te rog să îi lași datele într-un comentariu), însă suficiente încât să îți faci o idee despre ce e vorba. Include training-ul, echipamentul, dive-masterul însoțitor, fotografii și eventual video-uri.
De ce recomand scufundările în România?
Experiența mea a fost surprinzătoare. Toți dive-master-ii pe care i-am cunoscut sunt deosebit de pasionați, responsabili și atenți la învățăceii lor. Peisajul subacvatic e impresionant, chiar dacă nu așa bogat în viață subacvatică cum se întâmplă în alte mări. E bine să auzi instructajul în limba maternă.
În cazul în care te-ai decis să încerci o experiență subacvatică, îți recomand să citești și care ar putea fi greșelile de începător în diving. Poate te mai interesează și care sunt locurile unde te poți scufunda în Marea Neagră sau care sunt diferențele între cele 3 sporturi subacvatice: snorkeling, free-diving și scuba diving.
Barca lui Z❤️E ~ Proiect de educație subacvatică. Explorări subacvatice pe Planeta Albastră, singura care ne permite în prezent astfel de expediții
Super fain că se pot face și la noi. Mi-ar plăcea să încerc și eu scuba în Marea Neagră, dar uite că stau atât de prost cu timpul vara, iar iarna… deh, nu se mai poate. Și-n plus, tare mi-e teamă c-o să fiu tare desumflată, după scufundările din Marea Roșie. Probabil mereu voi raporta totul la Marea Roșie 🙂
Marea Roșie mi-a rămas și mie foarte bine întipărită în memorie. După ea nici Marea Egee nu mi s-a mai părut ofertantă. 😀 Deși îmi amintesc bine sesiuni extraordinare de snorkeling atât în Marea Egee cât și în Mediterană! Cert e că Marea Neagră, cel puțin lângă Cazino Constanța unde m-am scufundat eu, e frumoasă altfel. Peisajul subacvatic e interesant. Cred că pot spune așa: ne place foarte mult un câmp întins de maci, grâu și margarete. Dar când călătorim pe drumurile patriei, e imposibil să nu ne placă și peisajul zonelor de deal/ munte. Chiar dacă floricelele sunt mai draguțe și ne plac mai mult. 🙂