Viaţa este destul de simplă: încercăm să facem unele lucruri. Majoritatea eşuează. Unele funcţionează. Faci mai mult decât să munceşti. Dacă este un lucru bun, ceilalţi te copiază. Apoi te apuci să faci altceva. Şmecheria este să faci altceva.
Leonardo da Vinci
Scufundările nu sunt o descoperire recentă, cum s-ar crede. Au o istorie lungă, pe care v-o povestesc treptat, așa cum mi-a fost transmisă de Dive Master Iulian Roșca.
Partea I o găsiți aici.
Istoria scufundărilor scuba-diving…
Ajungând mai aproape de vremea noastră, în…
~ anul 1250 ~ Roger Bacon descrie în lucrarea sa Opus Majus niște rezervoare de aer destinate scufundărilor.
~ 200 de ani mai târziu ~ însă, scufundătorii recuperau resturi de epave tot cu ajutorul unor tuburi lungi, care ajungeau până la suprafața apei și erau susținute de flotoare. Adâncurile erau încă o utopie pentru omenire la vremea respectivă. Manuscrisele care arată echipamentul format dintr-un costum și o mască din piele sunt în prezent arhivate la Biblioteca Națională din Munchen.
Scuba-diving în Evul Mediu
~ anul 1500 ~ vine cu primul aparat autonom de respirat sub apă. Cine e inventatorul? Bineînțeles că nimeni altul decât Leonardo da Vinci care a desenat schițele în lucrarea Codex Atlanticus. Din păcate, nu există dovezi cum că aparatul inventat de da Vinci ar fi fost vreodată pus în practică. În schițe însă acesta combina atât alimentarea cu aer cât și controlul flotabilității.
~ anul 1511 ~ apar gravuri ale unor mijloace de respirat sub apă. Scufundătorul e îmbrăcat într-un costum strâmt și respiră într-un burduf plin cu aer. Un alt scufundător are capul complet acoperit cu o glugă fixată ermetic sub brațe. În partea superioară, gluga comunică cu suprafața iar extremitatea plutește susținută de o bășică umflată cu aer.
~ anul 1535 ~ este anul în care Gugliemo de Lorena explorează epavele galerelor romane din lacul Nemi cu ajutorul unui clopot de scufundare. 3 ani mai târziu, împăratului Carol Quintul îi este stârnită curiozitatea de acest clopot și participă ca spectator la o scufundare în râul Tejo din Spania.
Serie de articole documentate cu ajutorul echipei Aqua-Mar Diving Team